Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) și Universitatea din București (UB) au organizat luni, 12 mai 2025, atelierul de lucru “Reducerea poluării cu microplastic în zona complexului lacustru Somova-Parcheș”. Atelierul a reunit specialiști și reprezentanți ai instituțiilor publice, pentru a discuta despre posibilitățile de protejare a Deltei Dunării prin implicarea comunității locale. Evenimentul a fost găzduit de Școala Gimnazială “Traian Coșovei” Somova și a fost organizat în cadrul Proiectului Specific 2 Analiza integrată a ecosistemelor pentru conservare și reconstrucție ecologică.

Prima parte a găzduit prezentările susținute de echipa de implementare a proiectului și anume prezentarea Proiectului Specific 2 și Prezența microplasticului în mediul acvatic (Bazinul Inferior al Dunării): rezultate  studii, posibile surse, riscuri asociate și metode de diminuare, realizate de Conf. univ. dr. Nicoleta Brișan și CS II dr. Carmen Roba (UBB), dar și Evaluarea percepției populației asupra eliminării responsabile a deșeurilor  și reducerea poluării cu microplatic, prezentată de Conf. univ. dr. Flavius Rovinaru (UBB).

Partea a doua a întâlnirii a avut rolul de a consulta comunitățile locale privind reducerea poluării cu microplastic în zona complexului lacustru Somova-Parcheș (moderată de Lect. Dr. Mirela Paraschiv, UOC) și cu privire la funcționarea zonelor umede, în vederea conservării și restaurării ecologice (coordonatori Dr. Tudor Racoviceanu și Valentin Dinu, UB).

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *