Așa cum vă informam într-un articol precedent, Dr. Corina Bradu, managerul proiectului ResPonSE, coordonat de Universitatea din București (UB), a participat la workshop-ul Managementul integrat sustenabil al resurselor și utilizării apei în contextul dezvoltării durabile. Provocări și soluții, organizat de Clusterul Ecoinovativ pentru un Mediu Sustenabil – CLEMS și AQUATIM S.A.

Cu această ocazie, Dr. Corina Bradu a avut o serie de sesiuni de networking cu actori locali implicați în cercetarea și managementul mediului. Astfel, pentru a explora posibilitățile de cooperare, a fost efectuată o vizită a Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al Universității de Vest din Timișoara (UVT). Au avut loc discuții cu Directorul ICAM, Prof. dr. Dana Petcu, dar și cu cercetători din cadrul institutului, explorând posibilitatea unor schimburi de experiență dintre cercetătorii UB si cei din UVT.

Tot la UVT a avut loc o întâlnire cu Dr. Andreea Radu, manager al proiectului PNRR I10 Centrul de consiliere și orientare în cariera de cercetător – regiunea de Vest, și Conf. Dr. Mihaela Matache, manager executiv al proiectului similar din Regiunea București-Ilfov, SciResCareer Centrul regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător- București- Ilfov- de la educație preuniversitară la cercetare avansată. A fost discutată oportunitatea organizării în comun de către cele trei centre a unei sesiuni de comunicări științifice pentru studenții masteranzi și doctoranzi pe teme relevante pentru Misiunea UE “Restore our Ocean and Waters”. Aceasta va fi o activitate de networking între comunitățile relevante din cele două regiuni, dar va crea de asemeni contextul pentru întărirea vizibilității și conștientizarea problemelor științifice adresate de Centrul de Competenta ResPonSE. A fost discutată și posibilitatea ca workshop-ul să fie găzduit fie de ICAM, fie de Muzeul Apei din Timișoara.

Nu în ultimul rând, Dr. Corina Bradu a participat pe 16 martie la evenimentul intitulat Apă cu model, dedicat Zilei Mondiale a Apei de la Muzeului Apei din Timișoara, fiind efectuată și o vizită a muzeului.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *